Poziția de outsider, de multe ori interpretată ca un dezavantaj, poate funcționa ca un eliberator, sportivul aflat în această situație operând adesea, dintr-un spațiu calitativ diferit față de favorit. Eliberat de presiunea de a-și confirma statutul, el poate accesa resurse cognitive și emoționale, care, în mod paradoxal, rămân blocate tocmai pentru cel mai puternic. Ajutat de un sentiment de control fără efort, fără așteptările din partea publicului, a fanilor și antrenorului, cel care pleacă cu a doua șansă își poate depăși miza personală, propriile limite, din dorința de a de a urca, nu de a se menține, demonstrând, astfel, o stare în care performanța umană atinge cel mai înalt nivel posibil. Dacă favoritul are un scenariu de apărat, fiind mai rigid, mai calculat, outsiderul îți poate crea, pe loc, propriul scenariu, acesta putând să ducă la o reușită neașteptată.

Practic, a pleca cu a doua șansă, înseamnă a intra în competiție fără povara unui trecut de apărat, aceasta fiind, în mod paradoxal, una dintre cele mai puternice poziții psihologice posibile. Fără frica de eșec, își face loc curajul de a risca, de a juca liber, la un nivel înalt, de a încerca lucruri pe care, în mod normal sportivul le-ar evita. Așadar, mesajul psihologului sportiv pentru cel care pleacă cu șansa a doua este unul simplu și puternic: Ești mai liber și mai descătușat decât adversarul tău! Povara nu este la tine; folosește această libertate!